Managementul reputatiei SEO: arta de a te mentine in topul rezultatelor Google

11

oct

2018

Managementul reputatiei SEO: arta de a te mentine in topul rezultatelor Google

Se spune ca nu ai niciodata o a doua sansa de a face o prima impresie buna. Iar cand vine vorba de mediul online, utilizatorii isi fac o prima impresie despre produsele si serviciile tale in functie de pozitiile pe care site-ul tau le ocupa in motoarele de cautare. Asadar, in momentul in care efectueaza o cautare in Google dupa numele brand-ului tau, este recomandat sa gaseasca numai informatii care sa iti puna business-ul intr-o lumina favorabila. Eforturile de a-ti construi si mentine o imagine de brand pozitiva reprezinta fundamentul managementului reputatiei SEO.

Un lucru este cert: prima impresie pe care si-o fac utilizatorii atunci cand te gasesc in pagina de rezultate Google influenteaza o suita intreaga de indicatori importanti pentru site-ul tau, de la rata de click, la rata de conversie, pana la reputatia brand-ului si gradul de satisfactie al clientilor. In acest articol, iti vom oferi cateva sfaturi importante legate de obtinerea unei imagini de brand pozitive in Google Organic cu ajutorul tacticilor de management al reputatiei SEO.


Care sunt potentialele motive pentru care site-ul tau nu ocupa primele pozitii in Google?

In mod natural, fiecare antreprenor isi doreste ca atunci cand un utilizator cauta produsele si/sau serviciile pe care compania lui le ofera, primul rezultat afisat de Google sa fie chiar website-ul sau. Insa nu este deloc usor sa ajungi acolo, avand in vedere numarul si complexitatea algoritmilor de listare, precum si nivelul competitiei in online, care a devenit din ce in ce mai acerba. Exista multe motive pentru care website-ul tau nu se afla pe primele pozitii in SERP. Iata cateva dintre cele mai des intalnite:

1) Site-ul tau este restrictionat de la indexare in Google

Unul din primele lucruri pe care este recomandat sa le verifici atunci cand constati ca site-ul tau nu apare in Google este daca exista pagini care sunt restrictionate de la indexare. Din fericire, exista suficiente tool-uri de auditare a website-urilor, care iti pot oferi informatii concrete cu privire la acest lucru. Exista de asemenea interogarea in Google de tip “site:<numele site-ului>. Foloseste in numele site-ului www sau fara www in functie de cum ai setat domeniul. 

2) Site-ul tau nu are suficient continut de calitate optimizat dupa cuvintele cheie specifice industriei afacerii tale

Nu mai este nicio noutate faptul ca, pentru a ajunge in topul rezultatelor Google, continutul site-ului tau trebuie sa fie unic, de calitate si corect optimizat dupa cuvintele cheie pe care le targeteaza business-ul tau. Pe langa aceste atribute, continutul site-ului trebuie sa fie, de asemenea, relevant pentru utilizator, Google punand mare accent pe indicatorii de user experience si timpul petrecut de vizitatori pe website-ul tau. Sumarizand, daca vrei ca site-ul tau sa ocupe primele pozitii in motoarele de cautare, asigura-te ca are un continut atractiv si util pentru vizitatori, precum si o densitate suficienta a cuvintelor cheie pentru ca robotii Google sa il considere relevant ca rezultat pentru interogarile efectuate de utilizatori.

3) O arhitectura defectuoasa de linkuri interne si un profil slab de backlinkuri

Fie ca ne convine sau nu, backlinkurile inca reprezinta unul din cele mai importante criterii de care Google tine cont in algoritmii sai de listare. Din acest motiv, atat un profil slab de backlinkuri, cat si o arhitectura defectuoasa de linkuri interne pot fi potentiale motive pentru care site-ul tau nu se afla in primele pozitii din Google. 

O arhitectura de linkuri bine construita, de tip categorie/subcategorie/pagina de produs contribuie la o experienta de navigare usoara si placuta. De asemenea, este important sa te asiguri ca site-ul nu are linkuri defecte, lucru pe care il poti verifica cu ajutorul unui tool de auditare pentru website-uri. Mai multe informatii despre cum sa creezi o arhitectura corecta a site-ului gasesti AICI

In ceea ce priveste profilul de backlinkuri, acesta trebuie sa fie constituit din linkuri externe prezente pe site-uri cu autoritate, sustinute de continut de cea mai buna calitate, sub forma articolelor de blog, comunicatelor de presa si advertorialelor. De asemenea, frecventa de construire a acestora este deosebit de importanta. Astfel, este recomandat ca numarul acestora sa creasca intr-un ritm constant, pe o perioada lunga de timp. Un profil solid de backlinkuri nu poate fi construit peste noapte. De altfel, Google poate sesiza usor o crestere brusca a numarului de linkuri externe, lucru care poate atrage o penalizare manuala (pentru moment) si poate constitui un motiv pentru care site-ul tau este devansat in SERP (Search Engine Rank Positioning).

Exista suficiente tool-uri disponibile cu ajutorul carora poti analiza profilul de backlinkuri al website-ului tau si poti verifica numarul acestora, distributia acestora pe domenii, autoritatea site-urilor care le gazduiesc si multi alti indicatori relevanti.

Foloseste-te de conturile de Social Media pentru a domina prima pagina de rezultate Google

Foarte multi dintre cei care detin un business online se focuseaza doar pe homepage si cateva landing page-uri cand vine vorba de rezultatele cu care vor sa listeze in Google, uitand complet de conturile lor de Social Media. Daca listezi deja in primele pozitii cu homepage-ul si cateva pagini de categorii ale site-ului, de ce sa nu profiti de conturile tale de Social Media pentru a domina prima pagina de rezultate Google si a ocupa cat mai multe dintre pozitiile ramase? Retelele de socializare sunt un spatiu deosebit de fecund pentru a-ti construi o imagine de brand puternica. Astfel, poti integra eficient campaniile tale de Social Media Marketing cu managementul reputatiei SEO. Pentru ca acest lucru sa se materializeze, este important sa respecti doua conditii: conturile trebuie sa fie cele oficiale iar activitatea ta pe acestea trebuie sa fie una constanta.

Fiind binecunoscut faptul ca backlinkurile au o pondere semnificativa in algoritmii de listare Google, cele mai eficiente moduri de a te folosi de conturile social media pentru a lista cat mai sus in SERP sunt urmatoarele:

- sa faci trimitere catre acestea de pe propriul website (cele mai multe site-uri folosesc un link sitewide in footer catre profilele lor de social media)
- sa faci trimitere catre acestea de pe alte site-uri unde esti inregistrat (de ex: forumuri, directoare etc.)


Cum sa listezi cu review-uri pozitive cat mai sus si cu cele negative cat mai jos

Adevarul este ca nu exista niciun brand care sa se bucure numai de recenzii pozitive. Atunci cand vinzi produse si servicii, indiferent cat de calitative sunt acestea, review-urile negative sunt inevitabile. Important este cum le gestionezi si cum actionezi in asa fel incat sa nu iti afecteze reputatia brand-ului si pozitiile in Google. Daca o recenzie lasata de catre un utilizator pe website-ul tau poate fi stearsa, cele de pe site-uri straine necesita alte metode de abordare. Asadar, daca te afli in aceasta situatie, exista doua moduri de a actiona:

1. Daca o recenzie nu este obiectiva si este complet nejustificata, este indicat sa contactezi direct administratorul site-ului si sa-l rogi intr-o maniera cat mai diplomata sa stearga review-ul respectiv. Pe de alta parte, daca reclamatia utilizatorului este justificata si produsul sau serviciile tale l-au nemultumit in vreun fel, cel mai bun lucru pe care il poti face pentru reputatia brand-ului tau este sa ii raspunzi direct, sa ii multumesti pentru feedback si sa il asiguri ca vei remedia in cel mai scurt timp problema respectiva. Citeste mai multe informatii despre CGM aici

2. Daca nu ai reusit sa ajungi la un numitor comun nici cu administratorul site-ului, nici cu utilizatorul nemultumit, iar recenzia negativa a fost acordata pe nedrept, singurul lucru care iti ramane de facut este sa te folosesti de tehnicile SEO pentru a "impinge" recenzia negativa cat mai departe de primele pagini de rezultate Google. De multe ori, o singura recenzie negativa iti poate strica reputatia in Google, mai ales daca, prin asa-numitul "efect de bulgare", ajunge sa fie redistribuita in mod viral si sa obtina multe backlinkuri, ajungand sa fie listata destul de sus in SERP la o cautare dupa numele brand-ului. Asadar, in astfel de situatie, ce ramane de facut este sa construiesti backlinkuri catre restul recenziilor care sunt pozitive, devansand treptat review-ul negativ.

Listeaza in prima pagina Google folosindu-te de functionalitatile SERP

Dupa cum stie toata lumea, Google afiseaza aproximativ 10 rezultate organice in fiecare pagina, la o interogare. De ce "aproximativ"? Deoarece la unele interogari, printre cele 10 rezultate, se numara si cateva functionalitati SERP, precum snipett-urile, imaginile sau continutul video. Profitand la maximum de functionalitatile pe care ti le ofera Google in prima pagina de rezultate, vei contribui si mai mult la construirea unei reputatii bune pentru brand-ul tau. In plus, vei oferi utilizatorilor informatii relevante si usor accesibile.

Iata care sunt cele mai importante functionalitati care sunt luate in considerare ca rezultate organice:

1) Image Pack

Image pack se refera la o serie orizontala de imagini care apar ca rezultate organice in prima pagina din Google, atunci cand se efectueaza o interogare in acest sens. Aceasta functionalitate este deosebit de utila atunci cand ai imagini de produs de foarte buna calitate, fiind cunoscut faptul ca "o poza face cat o mie de cuvinte". Avand o vizibilitate de aproximativ 55%, Image Pack este a doua cea mai populara functionalitate SERP oferita de Google.

Pentru a lista in Image Pack, este esential ca imaginile sa fie cat mai corect optimizate SEO. Iata cateva sfaturi importante:

a) Denumirea imaginii trebuie sa fie cat mai descriptiva si sa contina cuvantul-cheie

Este de preferat ca denumirea imaginii sa fie cat mai succinta si sa contina intre 2-4 cuvinte separate prin caracterul "-" sau "_". Evident, aceasta trebuie sa includa cuvantul-cheie pe care vrem sa listam in Image Pack.

Exemplu de denumire incorecta a imaginii: Dkfgh27_99.jpg

Exemplu de denumire corecta a imaginii: pantof_sport_barbati_negru.jpg


b) URL-ul imaginii trebuie sa fie optimizat corect, sa contina cuvantul-cheie, sa nu depaseasca 100 de caractere si sa nu contina insiruiri de caractere alfa-numerice

c) Foloseste o imagine descriptiva, de foarta buna calitate, insa ai grija ca aceasta sa fie comprimata pentru a putea fi usor incarcata de dispozitivele mobile

d) Este important ca imaginea sa contina un titlu si un Alt Tag descriptiv, care sa includa cuvantul-cheie


2) Videos

La fel ca imaginile, videoclipurile apar in pagina de rezultate organice sub forma unei serii orizontale. In jur de 90% din rezultatele video vin de pe YouTube. Asadar, iata ce trebuie sa faci pentru ca videoclipurile tale sa ajunga in prima pagina de rezultate Google, in cadrul acestei functionalitati:


a) Creeaza un cont de brand pe YouTube

b) Incarca videoclipuri cu continut relevant pentru utilizatori, ale caror titluri, descrieri si tag-uri sa tina cont de regulile optimizarii SEO. Mai exact, sa fie informative, sa fie usor de citit, si sa includa cuvinte-cheie

3) Rich Snippet-uri

Rich Snippet-urile sunt casute de text care includ informatii relevante pentru utilizator si pe care acesta le poate vizualiza inainte de a intra pe website-ul tau (rating-uri, preturi, date reprezentative etc.). Rich snippet-urile pot face ca site-ul tau sa para mai atractiv si mai informativ, avand o influenta semnificativa asupra ratei de click.