Pentru business-urile din ziua de azi, in special pentru cele care activeaza local, exista nenumarate moduri de a-si prezenta brandul in mediul online. Dintre acestea, poate ca cel mai eficient este marketingul pentru Google Maps, un ingredient esential in orice strategie solida de
optimizare SEO la nivel local. De altfel, in jur de 80% dintre cautarile pe Google pentru bussines-uri din zona rezulta in conversii, conform
Search Engine Watch.
Asadar, vei avea nevoie de Google Maps pentru a capta atentia utilizatorilor la nivel local. Hai sa vedem cum poti face acest lucru!
Atunci cand cauti un produs sau un serviciu la nivel local, pagina cu rezultate va arata asemanator cu exemplul de mai jos. Interogarea noastra a fost “dentist piata universitatii”:
Orice afacere care doreste sa capete vizibilitate si sa atraga cat mai multi clienti are nevoie de avantajele oferite de Google Maps. Insa, inainte ca businessul tau sa fie afisat, va trebui sa setezi si sa optimizezi un profil de Google My Business.
Ce este Google My Business?
Prescurtat si GMB, Google My Business este o platforma oferita gratuit de catre Google, unde afacerile locale pot crea un profil care sa fie integrat si afisat intr-o larga varietate de produse Google. Pentru a te califica pentru acest profil, insa, va trebui sa ai fie un magazin fizic, unde poti face contact direct cu clientii, fie o arie de livrare pentru comenzile online. Profilul poate prezenta o mare varietate de informatii despre afacerea ta, precum:
• Numele afacerii
• Descrierea acesteia
• Review-uri (recenzii)
• Numarul de telefon
• Adresa
• Website-ul afacerii
• Categoria sau industria din care face parte business-ul
• Zonele deservite
• Programul de lucru
• Produsele sau serviciile oferite
• Poze reprezentative
Crearea unui profil GMB aduce, cu siguranta, numeroase avantaje. Printre cele mai importante se numara imbunatatirea pozitiilor in paginile cu rezultate ale cautarilor in Google, cresterea traficului pe site si, implicit, a veniturilor. Inainte de toate acestea, sa vedem care sunt factorii de ranking pe care Google ii ia in considerare si pe care nu trebuie sa-i pierzi din vedere atunci cand construiesti strategia ta de optimizare SEO pentru Google Maps.
Per total, exista 8 factori de ranking ce contribuie la cresterea vizibilitatii in GM:
• Indici Google My Business
• Indici ai linkurilor
• Review-uri
• Optimizarea On-page
• Indici de comportament
• Indici de citare
• Indici sociali
• Personalizare
Algoritmii locali functioneaza diferit fata de cautarile organice, analizand toti indicii de mai sus si listand rezultatele in baza a trei factori:
Proximitate – Cat de apropiat este respectivul business de cel care face cautarea?
Importanta – Cat de populara este afacerea respectiva?
Relevanta – Cat de relevant este rezultatul fata de cautarea efectuata?
Cum setezi contul de Google My Business?
Este foarte simplu sa faci acest lucru, insa va trebui sa fii atent la completarea fiecarui camp in parte. Intra
aici pentru a incepe. Nu uita sa incluzi toate serviciile pe care le oferi, alaturi de descrieri ale acestora. Daca ai un cont nou pentru o locatie fizica, va trebui sa il verifici prin trimiterea unei scrisori de la Google la adresa fizica specificata. Alternativ, daca afacerea deja exista pe Google, dar nu este inca verificata, poti face acest lucru si prin e-mail sau telefon.
Specifica arealul in care activezi
Unele business-uri, chiar daca au un magazin fizic, fac doar livrari (de exemplu, serviciile de livrare pizza). Dacanici tu nu detii un website, va fi necesar sa specifici zona de activitate. Acest lucru poate include numele localitatilor adiacente, sau un areal in jurul magazinului tau fizic in care poti face livrarile sau oferi diversele servicii.
In continuare, iata cativa factori importanti in strategia de optimizare SEO pentru Google Maps:
1. Obtinerea de review-uri online
Recenziile continua sa fie printre cei mai importanti metrici pentru a ocupa o pozitie de top in Google Maps. Acestea contribuie la optimizarea SEO, dar si la imbunatatirea experientei utilizatorilor, care au mai multa incredere intr-o afacere transparenta, ce ofera servicii sau produse de calitate.
2. Defineste o strategie de link-building la nivel local
Optimizarea SEO Off-page este printre cei mai importanti factori de care tin cont atat algoritmii organici, cat si cei de Google Maps. Poti obtine link-uri atat de la publicatii cunoscute pe plan local, cat si de la diverse parteneriate cu business-uri adiacente. Spre exemplu, daca ai o afacere de tipul “curatenie la domiciliu”, poti face articole pe teme precum “amenajarea unei camere”, “cele mai bune aspiratoare” sau “care este cel mai apreciat cadou de casa noua”, care sa fie distribuite atat in presa locala, cat si in magazinele locale cu specific asemanator, fara a da nastere concurentei.
3. Asigura-te ca nu ai parte de spam
Din pacate, libertatea de a face un cont Google Maps inseamna si ca ecosistemul acestei platforme poate abunda de spam. Pentru a edita sau scapa de acest spam, asigura-te ca esti logat in cont, cauta in Google Maps intrarea respectiva (de cele mai multe ori falsa, sau cu o adresa gresita) si da click pe “suggest an edit”. In functie de problema, poti selecta fie schimbarea numelui sau a altor detalii, fie “remove this place”.
4. Monitorizeaza rezultatele prin GMB analytics
In orice strategie de marketing si optimizare SEO, monitorizarea rezultatelor este cruciala. Poti astfel schimba anumite aspecte sau insista pe cele care iti aduc rezultate dovedite. In GMB poti monitoriza o multitudine de factori, ce includ:
• Frecventa cautarilor care au generat rezultate ce includ afacerea ta
• Tipul de interactiune cu potentialii clienti (au intrat pe website, au sunat, au scris un mesaj direct)
• Frecventa pe anumite perioade de timp, precum zilele saptamanii in care sunt efectuate cele mai multe cautari.
• Numarul de poze care au fost vizionate de utilizatori etc.
5. Fii rabdator
La fel ca orice alte strategii de marketing si optimizare SEO, va trebui sa ai rabdare pentru ca vizibilitatea ta sa creasca in Google Maps. Altfel spus, nu exista o solutie “minune” pentru a fi listat in top 3 results “peste noapte”. Fii rabdator, implementeaza toate strategiile discutate mai sus, asigura-te ca informatiile sunt corecte si complete si raspunde clientilor ori de cate ori iti adreseaza o intrebare. Astfel, in timp, vei avea parte de cresterea vizibilitatii in Google Maps, iar business-ul tau va inregistra o cifra de afaceri din ce in ce mai mare!